Președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat, marți, cu ocazia vizitei efectuate la șantierul unde se construiește noul stadion național, că partida amicală dintre selecționatele României și Argentinei, care va inaugura arena, se va disputa în luna august a anului viitor.
„Eu văd zilnic stadionul, îl vizitez zilnic. Tot ce văd la el nu mi se pare extraordinar, văzându-l zinic. Dacă l-aș vedea la două luni, orice evoluție ar fi spectaculoasă. Se poate compara cu orice stadion din Europa. Este un stadion de 5 stele, de Top Class, poate găzdui orice fel de competiție. În august va fi meciul cu Argentina și până atunci, trebuie să facem două simulări până la partida care va umple acest stadion. În august e data meciului cu Argentina, tocmai pentru a-l inaugura”, a declarat Sandu.
Oficialul FRF a precizat că numele noii arene va fi stabilit de către reprezentanții Primăriei Capitalei, existând posibilitatea să preia denumirea unei companii pentru a recupera din banii necesari construcției: „Primăria este cea care va decide, mai ales pentru acest stadion, care este extrem de important, ca o uzină, va avea peste 200 de salariați. Denumirea? Ideea eu am lansat-o, de a încerca să negocieze cu o mare companie multinațională sau cu o bancă, pentru a încerca să recupereze din fonduri”.
Mircea Sandu a precizat că viitorul stadion va fi singurul pe care echipele românești vor putea disputa partidele din Liga Campionilor începând cu sezonul 2013. „UEFA a dat un termen, 2012 sau 2013, până la care în Liga Campionilor să se poată juca numai pe League Stadium, cum este acesta. Noi în țară nu avem altul. S-a dat o derogare la Cluj, ceva-ceva la Piatra-Neamț, ceva-ceva la Steaua. Este clar că, dacă vom mai avea echipe din 2013 în Liga Campionilor, probabil vor veni să joace aici. Veți vedea că Steaua, care are un stadion de 25.000 de locuri, în momentul în care joacă cu marile puteri, Real Madrid, Barcelona sau Chelsea, Liverpool, Arsenal sau Milan, Juventus, Inter, acest stadion se va umple”, a mai spus Sandu.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER